Constanta in anii ’40

Nu doar Bucurestiul a fost fotografiat de soldatii germani detasati in Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial, puncte strategice se aflau si in Constanta. Am gasit cinci imagini din perioada 1940-1944 realizate in port si in zona Cazinoului. Fotografiile nu au neaparat valente artistice dar cred ca pot fi interesante din punct de vedere documentar.

Imaginea de mai sus pare realizata in port. In plan indepartat vedem un dig, un far si cateva nave acostate, iar in plan apropiat o terasa-restaurant.

A doua imagine este realizata pe faleza. In fundal in pozitie centrala se afla frumoasa cladire a Cazinoului din Constanta iar venind din partea dreapta, celebrul gard ornamentat existent si astazi. In stanga pe banci par a fi asezati niste localnici iar in mijlocul imaginii gasim un personaj ce pare a fi un militar.

Urmatoarea fotografie este realizat dintr-un unghi diametral opus. Gasim in prim-plan in stanga o sectiune din cladirea Cazinoului iar in centru, in fundal, portul vechi.

Fotografia de mai sus ne prezinta cativa pescari la lucru. Ambarcatiunile lor se afla in partea dreapta-mijloc a cadrului. Numaram sase oameni si patru barci, alaturi se afla cateva navoade intinse pe niste stative. In partea de jos-stanga vedem un fel de baraca-depozit iar in fundal, in dreapta-sus, un dig de relativ mari dimensiuni.

In aceasta ultima imagine observam probabil o asezare pescareasca mai importanta. Parca sunt cateva pasarele de acces, spatii de depozitare, niste containere, o mica piata sau ceva asemanator in dreapta, un dig in fundal si o faleza inalta in stanga pe care sunt asezate discret cateva constructii. In centrul imaginii, pe o mica plaja formata dintr-o limba de nisip, vedem adunate cateva siluete umane.

_________________________________________________________
Drepturi de autor si preluare

Acest material se poate prelua liber pentru orice fel de utilizare, exceptand utilizarea comerciala. Singura conditie o reprezinta mentionarea sursei.

Donatii

Muzeul de Fotografie reprezinta o initiativa independenta realizata in scopul de a pune in valoare si de a aduce la cunostinta publicului subiecte si materiale fotografice deosebite. Daca va place, puteti sa ne ajutati sa mergem mai departe. Suportul financiar este foarte important atat pentru costurile de intretinere ale acestui site cat si pentru noi achizitii. Statisticile arata ca suntem urmariti de un public numeros, chiar si sumele mici sau foarte mici devin importante in acest context. Daca vrei sa ajuti, afla aici cum poti sa o faci.

This entry was posted in Colectia Alex Galmeanu, rare images and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

11 Responses to Constanta in anii ’40

  1. Alcor Crisan says:

    Interesante imagini dintr-o lume de mult apusa, dar, razboi sau nu, mai putin cruda cu unele cladiri, inclusiv Cazinoul. In aprilie 2009, cand l-am vazut cel mai recent si l-am si fotografiat, era un cadavru zavorat, o rusine pentru cei care – teoretic – se ocupa de el. Constanta in ansamblul ei arata de un kitsch revoltator. Si, cireasa de pe coliva, in decembrie 2009, Constanta a castigat trofeul “Zece pentru Romania” la categoria orase… Probabil ca fiecare a vizitat un oras diferit!

  2. Robert says:

    In prima poza e digul de la poarta 1 a portului Constanta, in departare se vede farul care e la o distanta de aprox 3 km si digul e extins acum de acolo inca vreo 4-5km. In planul de aproape e terasa restaurant Vraja Marii (actual, nu stiu daca si atunci tot vraja marii era ).
    Cam de la baza restaurantului e facuta a doua poza in care e reprezentata faleza si Cazinoul.
    Ultimile doua presupun ca sunt cu actuala plaja modern, in prima se vede digul pe care acum se circula si cu masina. A doua banuiesc ca e tot plaja modern cu o vedere de pe strada Mircea cel Batran (nume actual).
    http://www.plajamodern.ro/images/galerie/2.jpg link catre o poza cu plaja modern actuala cu digul extins catre dreapta in capatu caruia se afla un far de marcaj pentru intrarea in portul Tomis.

  3. diacritica says:

    De acord cu Robert, în poza a doua (în ordinea în care le-ai postat) sau prima, cum zice el, e capătul dinspre port al falezei, cu străbunica restaurantului Vraja Mării.
    Ultimele par, într-adevăr, din zona “Modern”. În orice caz, plajă din zona oraşului, foarte îngustă şi cu mal abrupt de pământ. Cum zona “Modern” aproape de cazinou, presupun că fotograful a făcut o plimbare pe un traseu destul de obişnuit şi azi.

    __________
    digul pe care acum se circula si cu masina.
    __________

    Mârlanii circulă.

  4. Pingback: Constanţa în anii ‘40 « diacritica

  5. cristi says:

    foarte interesante pozele tineo tot asa 😉

  6. lolita says:

    faptul ca a luat acel premiu cred ca spune ceva . probabil ca nu e chiar cel mai uau oras din tara dar cu siguranta e printre cele mai dezvoltate si e departe de a fi incadrat in kitsch . cazinoul e destul de bine pastrat si sunt multe cladiri de valoare care incearca sa rupa un pic monotonia vesnicului gri al comunismului . probabil ca tu esti singurul care a auzit cate ceva si vorbeste fara argumente .

  7. icee says:

    da, apreciem istoria si ma bucura sa vad constanta acelor ani.

    confirm ca in foto se gasesc poarta I, casino si faleza sud, actualul port turistic si plaja modern.

  8. ser says:

    Zona Peninsulara este o ‘rana” in frunte cu cladirea Cazino-ului. Pozele parca sunt facute saptamana trecuta intr-o zi noroasa. Hai ca m-am suparat!

  9. diana says:

    si acum mai exista o cafenea langa cazino – exact in aceeasi cladire care se vede in a doua poza 🙂

  10. joe says:

    Prima chiar are valenta artistica, avand in vedere ca arata statuia “Carmen Sylva” care acum nu mai este acolo ci ascunsa in beciul Muzeului de Arta din Constanta.

  11. Geniale fotografiile, de-abia acum le descopar si eu. Tare curios sunt cum vor arata noile faleze si plaje din Constanta odata cu finalizarea tuturor proiectelor demarate in 2014 si 2015. Om trai si om vedea.

Comments are closed.