Ion Iliescu si Emil Constantinescu la TVR in 1992

Emil Constantinescu și Ion Iliescu, pe holurile TVR, înaintea dezbaterii electorale televizate din octombrie 1992.

Publicăm în premieră o serie de imagini realizate pe holurile TVR, cu câteva minute înaintea începerii dezbaterii televizate dintre Ion Iliescu și Emil Constantinescu, parte a turului doi al campaniei electorale din octombrie (probabil 6 octombrie) 1992.

Această dezbatere electorală nu a fost importantă doar în contextul obișnuit al unei confruntări între candidați, ci și pentru că a fost prima dată în România când doi candidați ajunși în turul doi al unor alegeri prezidențiale se aflau față în față într-o astfel de întâlnire. Sigur, dezbateri electorale au avut loc și la alegerile din 1990, însă atunci nu a existat un tur doi, Ion Iliescu câștigând din primul tur.

Alegerile din 1992 au avut o semnificație majoră pentru tranziția politică post-comunistă, fiind primele după adoptarea noii Constituții din 1991 și marcând o clară ruptură în scena politică față de momentul Revoluției din 1989. Ele au confirmat, de altfel, modelul de tranziție lentă: rezultatele au arătat că majoritatea electoratului încă prefera stabilitatea și liderii asociați cu structurile anterioare, în locul unei schimbări radicale, reconfirmându-l pe Ion Iliescu în funcția de președinte.

Revenind la imaginile publicate, acestea surprind intrarea candidaților în clădirea TVR și întâmpinarea lor de către ziariști. Fiecare dintre candidați este însoțit de echipa sa electorală, de diverse persoane influente ale vremii, precum și de structuri de pază și protecție. Probabil că cei care au trăit acea perioadă vor recunoaște figuri cunoscute și nume celebre alături de cei doi candidați.

Fotografiile au fost realizate, cel mai probabil, de fotojurnalistul Andrei Antica și fac parte din colecția Alex Galmeanu / muzeuldefotografie.ro.

This entry was posted in Colectia Alex Galmeanu, colectia Muzeul de Fotografie, news and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Ion Iliescu si Emil Constantinescu la TVR in 1992

  1. pozeDECAT says:

    Guzganul rozaliu apare pe acolo, parte a mafiei pe care s-a cladit forta preacinstitului dupa ce Petre Roman parea ca ii contesta puterea si dupa ce, pe urma, preacinstitul si saracul cu fata umana l-a si debarcat pe Petrica de la guvern printr-o mineriada.

  2. pozeDECAT says:

    Sunt inchise comentariile sau doar pleaca in neant?

  3. Ana says:

    Tineri si nelinistiti!

Comments are closed.