Bucuresti 1918 – Parada de 1 Decembrie

Parada de 1 Decembrie este deja o obisnuinta, iar cea de anul acesta se anunta a fi spectaculoasa, pe masura cifrei rotunde, de an centenar. Aniversarea de azi este un prilej bun sa vedem si cum a aratat prima parada de acest fel, cea tinuta in Bucuresti in urma cu 100 de ani, in 1918.

Bucuresti, Calea Victoriei, 1 Decembrie 1918 – Din acest unghi Bucurestiul pare a fi de nerecunoscut. Ne aflam in fara vechiului Palat Regal de pe Calea Victoriei, cu vedere catre Piata Victoriei. Vedem primul “Arc de Triumf”, care a fost instalat in dreptul actualului Hotelului Hilton (a carui cladire se poate distinge in partea dreapta, mascat de cladirea din fata). Constructia din dreapta este fosta cladire High Life, iar in stanga vedem Palatul Regal in forma lui veche. Ambele cladiri sunt disparute azi.

Radu Oltean ne-a pus aceste imagini la dispozitie care exista in original la Cabinetul de Stampe al Academiei Romane. Ele au aparut pentru prima data in spatiul virtual, in doua foarte frumoase articol pe care Radu le-a scris aici si aici.

Bucuresti, Calea Victoriei, 1 Decembrie 1918 – Ne aflam in fata actualului Hotel Hilton, care la 1918 se prezenta sub o forma art-noveau bogat ornamentata. Vedem primul arc amplasat pe traseu, pe sub care trec Regele Ferdinand, Regina Maria si generalul Henri Mathias Berthelot, alaturi de alte oficialitati ale vremii.
Bucuresti, Calea Victoriei, 1 Decembrie 1918 – Soldati aflati in curtea si in dreptul Palatului Regal.

Parada s-a intins pe un traseu inceput de la Gara Regala (Gara Mogosoaia la 1918, sau Gara Baneasa astazi), a continuat pe soseaua Kiseleff si Calea Victoriei si s-a oprit in Piata Universitatii, trecand prin fata Palatului Regal si a Cercului Militar. Bucurestenii au fost prezenti in numar mare pe intreaga ruta, admirand armatele si oficialitatile romane trecand prin trei “arce de triumf” temporare amplasate de-alungul drumului: unul in dreptul actualului Hotel Hilton, al doilea in zona fostului han Kretzulescu (in apropierea cladirii magazinului Muzica de astazi) si un al treilea in dreptul Casei Capsa, in apropierea Cercului Militar. La parada au participat reprezentatii Casei Regale, ai armatei si a diplomatiei romane, alaturi de importante efective ale armatei franceze.

Bucuresti, Calea Victoriei, 1 Decembrie 1918 – Regele Ferdinand, Regina Maria si generalul Henri Mathias Berthelot trec pe sub cel de-al treile arc instalat pe traseul paradei. Ne aflam in dreptul Hotelului Capitol, vis-a-vis de Casa Capsa.

Imaginile vorbesc de la sine, Radu Oltean ne descrie foarte bine scenele in aricolele lui (aici si aici), asa ca nu voi insista in aceasta directie, lasandu-va sa va bucurati de aceste fotografii spectaculoase.

Bucuresti, Calea Victoriei, 1 Decembrie 1918 – Armatele trec pe sub cel de-al treilea arc instalat pe traseul paradei. Ne aflam in continuare in dreptul Hotelului Capitol, vis-a-vis de Casa Capsa, cu vedere spre strada Constantin Mille de astazi.
Bucuresti, Calea Victoriei, 1 Decembrie 1918 – Armate franceze trec pe sub cel de-al treilea arc instalat pe traseul paradei, in dreptul Casei Capsa
Bucuresti, 1 Decembrie 1918 – Regele Ferdinand, Regina Maria si generalul Henri Mathias Berthelot aflati probabil in apropierea Garii Regale.
Bucuresti, 1 Decembrie 1918 – Generalul Henri Mathias Berthelot alaturi de Regina Maria.
Bucuresti, 1 Decembrie 1918 – Regele Ferdinand, Regina Maria si generalul Henri Mathias Berthelot, alaturi de alte oficialitati romane, aflati probabil undeva pe soseaua Kiseleff.
Bucuresti, 1 Decembrie 1918 – Regele Ferdinand si Regina Maria alaturi de oficialitati.
Bucuresti, 1 Decembrie 1918 – Regele Ferdinand alaturi de oficialitati.
Bucuresti, 1 Decembrie 1918 – Regele Ferdinand, Regina Maria si generalul Henri Mathias Berthelot, alaturi de alte oficialitati romane, aflati in Piata Universitatii.
Bucuresti, 1 Decembrie 1918 – Armate franceze se afla in defilare in Piata Universitatii. Se vad tribunele instalate in dreptul corpului vechi al Universitatii (corp care va fi distrus la bombardamentele din 1944). Un pic mai in spate se vede corpul nou al acestei cladiri, existent si astazi, atunci aflat inca in constructie.
Bucuresti, 1 Decembrie 1918 – Regele Ferdinand, Regina Maria si generalul Henri Mathias Berthelot, aflati in apropierea Garii Mogosoaia (Gara Regala sau Gara Baneasa de astazi). Aceasta imagine este una dintre putinele care prezinta infatisarea acestei clariri, asa cum arata la vremea respectiva.

“Like” it if you like it.

This entry was posted in Colectia Academia Romana, rare images and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.