

Două diapozitive Kodachrome realizate de un turist american în Bucureștiul anului 1975 păstrează imaginea unuia dintre cele mai neobișnuite localuri ale orașului: Bar Avion din Herăstrău. Imaginile fac parte dintr-un lot destul de amplu de diapozitive intrat în colecția noastră.
Bar Avion, o grădină de vară a Herăstrăului, se desfășura în jurul unui avion adevărat, retras din serviciul comercial. Aparatul purta încă însemnele TAROM și numărul de înmatriculare YR-TAF. Nu era însă un Douglas DC-3, cum ar putea părea la prima vedere, ci un Lisunov Li-2P, versiunea sovietică a celebrului avion american.
YR-TAF fusese fabricat la Tașkent în mai 1946 și înmatriculat în România la 18 iunie același an. Inițial a intrat în flota TARS, compania aeriană româno-sovietică înființată imediat după război, iar din 1954 a trecut la TAROM. După mai bine de două decenii în registrele aviației civile românești, avionul a fost radiat la 31 decembrie 1968 și transportat în Parcul Herăstrău.

Aici a primit o a doua viață, mult mai puțin obișnuită. În jurul lui a fost amenajată o terasă cu mobilier metalic alb, flori și mese așezate chiar sub aripi. O scară permitea accesul în fuselaj, iar întregul local exploata imaginarul călătoriei aeriene, încă inaccesibil pentru mare parte din populație.
O reclamă publicată în septembrie 1969 prezenta Bar Avion drept un loc în care vizitatorii puteau trăi „emoția unei plecări” și „atmosfera aerogării”. Localul se afla pe Șoseaua Kiseleff nr. 32, vizavi de Pavilionul B al complexului expozițional, și oferea cafea, mazagran, citronadă, Pepsi-Cola, prăjituri, înghețată și băuturi alcoolice.
Ulterior, acest Pavilion B a devenit mult mai cunoscutul Pavilion H, după o reorganizare ulterioară a pavilioanelor expoziționale. Asta înseamnă că terasa Bar Avion se afla undeva între Pavilionul H (Berăria H de astăzi) și Hard Rock Cafe, probabil chiar în parcarea alăturată sau poate chiar pe locul în care se află Hard Rock Cafe astăzi.

Una dintre fotografii surprinde avionul aproape frontal. Se văd clar numele TAROM, tricolorul de pe ampenaj și înmatricularea YR-TAF. În jurul aparatului, printre mese și ghivece, se plimbă oameni îmbrăcați după moda anului 1975.
A doua imagine arată intrarea în „Bar Avion – Grădină de vară”. În dreptul ei trece o mulțime pe care am putea-o considera neobișnuit de mare. Explicația poate fi legată de TIBCO ’75, Târgul Internațional București de Bunuri de Consum, desfășurat între 11 și 18 mai 1975. Peste 100.000 de oameni au vizitat târgul în cele opt zile ale sale. Știm că fotografiile sunt realizate în timpul TIBCO ’75, pentru că există imagini sugestive în seria din care aceste două diapozitive fac parte.






Revenind la oamenii din imagine, pare că hainele lor ne spun destul de multe. Vedem moda tipică a anilor 70-75, cu haine colorate, relativ pastelate, costume cu pantaloni evazați, dar și blugi cu plete. Cu alte cuvinte, vedem oameni relativ conectați la moda europeană a perioadei respective. Evident, nu știm dacă sunt cu toții bucureșteni, mai ales că TIBCO ’75 se desfășura în imediata apropiere, motiv pentru posibila prezență a numeroase delegații străine.
Bar Avion a supraviețuit, potrivit registrelor și mărturiilor ulterioare, până în jurul anului 1982, când avionul a fost dezmembrat. Nu se cunosc încă împrejurările exacte ale dispariției sale. Au rămas însă câteva fotografii, amintirile vizitatorilor și imaginea stranie a unui avion care, după ce a transportat pasageri prin aer, a continuat pentru încă mai bine de un deceniu să primească publicul, dar la sol. Există și mărturii care spun că, spre finalul existenței lui, avionul ajunsese într-un stadiu avansat de degradare, nefiind îngrijit în timp, dar oricum ar fi fost, el intrase în conștiința și cultura populară, în care „la avion” reprezenta deja un cunoscut reper.

Bar Avion nu a fost singura amenajare bucureșteană de acest fel. În Parcul IOR, actualul Parc Alexandru Ioan Cuza, a existat un alt avion TAROM transformat în cofetărie și terasă. Acesta era însă un aparat diferit, un Iliușin Il‑14M cu indicativul YR-ILF, nu avionul YR-TAF din Herăstrău. Avionul din IOR era amplasat în apropierea intrării principale și a fost, se pare, distrus de un incendiu în 1983. Cele două avioane sunt confundate uneori, motiv pentru care incendiul din IOR este atribuit greșit și avionului din Herăstrău. De exemplu, în acest articol despre avionul din IOR al publicației B365, sunt amestecate greșit imagini cu ambele avioane, toate atribuite Parcului IOR.
Ideea transformării unui avion retras din serviciu într-o cafenea nu era o invenție românească. Asemenea amenajări apăruseră în Europa încă din primii ani de după război și deveniseră populare în țările socialiste la începutul anilor 1960. Cel mai apropiat precedent se afla la Budapesta, unde cofetăria Kis Pilóta funcționa din 1962 într-un Lisunov Li-2. În mod remarcabil, aparatul maghiar fusese înregistrat inițial în România drept YR-TAC și provenea din aceeași serie de fabricație ca YR-TAF, avionul instalat câțiva ani mai târziu în Herăstrău. De altfel, în Statele Unite, încă din anii 1920 au apărut localuri construite în formă de avion, dar nu neapărat din avioane adevărate, retrase din serviciu; în Norrtälje, în Suedia, un fost C-47 american fusese transformat în cafenea încă din 1949, iar în anii 1970, practica devenise relativ răspândită și în URSS, fiind menționate asemenea localuri la Minsk, Tașkent, Iaroslavl, Krasnoiarsk, Chișinău, Kuibîșev și în alte orașe.
Încheiem aici povestea Bar Avion, dar nu înainte de a vă invita să completați sau să corectați acest articol. Sunt convins că mulți dintre voi ați trăit existența acestui local și că aveți posibile amintiri de acolo, pe care am fi încântați să le citim.
Imaginile din acest articol fac parte din colecția www.muzeuldefotografie.ro / Alex Gâlmeanu. Imaginile pot fi utilizate în scop non-comercial, cu menționarea sursei. Nu ștergeți watermark-ul prezent pe imagini. Rezoluția hi-res și printurile sunt disponibile contra cost.