Înainte de construirea actualului Teatru Național și a Hotelului Intercontinental, în această parte a centrului Bucureștiului se întindea Maidanul Primăriei, un adevărat teren de joc în centrul Bucureștiului. Numele maidanului păstra amintirea unei clădiri dispărute. Aici se aflase casa lui Ion Hagi Moscu, construită la începutul secolului al XIX-lea și cumpărată de municipalitate în 1882 pentru a fi transformată în sediul primăriei orașului. Timp de trei decenii, deciziile administrative în ceea ce privește capitala au fost luate din această clădire, asta până în 1912, când pretențiile administrației s-au ridicat peste capacitatea acestei vechi clădiri, care a fost demolată pentru construirea unei primării mai mari, mai frumoase și adaptate dezvoltării orașului. Demolarea a avut loc, dar reconstrucția nu. Proiectul nu s-a realizat niciodată, iar terenul a rămas disponibil pentru alte utilizări. Fișa Muzeului Național de Istorie a României.
În primă instanță, Maidanul Primăriei a devenit un teren de sport, probabil involuntar, dar nu după mult timp, activitatea sportivă practicată pe maidan a primit și un cadru organizat. La 1 octombrie 1921, YMCA a inițiat o acțiune de curățare a terenului, la care organizația afirma că participaseră 500 de liceeni. Aici au fost amenajate instalații sportive pentru elevi, episod documentat de istoricul Bogdan Popa pe baza presei vremii. Educație fizică, sport și societate în România interbelică, p. 239.
Pe maidan se practicau fotbalul, oina și baschetul, locul fiind frecventat și de elevii liceelor bucureștene. Mircea Eliade își amintea: „Jucam oină, fie în strada Călărași, fie pe maidanul Primăriei”. Mărturia lui documentează una dintre întrebuințările locului, fără să stabilească vreo legătură cu oamenii din aceste fotografii. Fragment din Memorii, reprodus de Harta literară.
Maidanul aparține și începuturilor baschetului bucureștean: istoricul Federației Române de Baschet amintește terenurile amenajate de YMCA în zona viitorului Intercontinental. În vecinătatea liceelor, locul devenea astfel un spațiu de întâlnire, exercițiu și întrecere pentru tineri. Istoricul FR Baschet.
Revenind la imaginile în sine, cele două fotografii surprind o întrecere sportivă și un grup de tineri sportivi. În prima imagine, jucătorii sunt înconjurați de spectatori. Unii privesc în picioare, alții s-au așezat de-a lungul zidului din dreapta sau s-au urcat pe acoperișul unei construcții joase. Vedem că terenul este de pământ, iar marginile lui păstrează aspectul unui loc încă neamenajat complet.
Privită repede, scena poate trece drept un meci de fotbal. Totuși, gestul jucătorului din prim-plan, cu brațul ridicat pentru ceea ce pare a fi o aruncare, dar și distribuția participanților pe teren pot sugera și o partidă de oină. Nu vedem vreo minge sau vreun baston, astfel încât tipul competiției rămâne doar o ipoteză. Bineînțeles, nu știm nimic despre echipe, competiție sau persoanele vizibile în imagine.
A doua fotografie ne apropie de oamenii pe care vederea generală îi reduce doar la siluete. Zece tineri pozează între blocuri de piatră, resturi de zidărie și vegetație, poate chiar între elemente abandonate pe maidan, aparținând clădirii vechii primării. Mulți dintre cei pozați poartă tricouri cu dungi orizontale, iar ceilalți au echipamente diferite sau haine obișnuite. Pozițiile relaxate, zâmbetele și apropierea dintre ei dau imaginii caracterul unei amintiri de grup. În fundal, publicul continuă să ocupe marginea terenului, lucru care ar putea sugera un final proaspăt de meci sau o pauză între competiții.
Dincolo de mulțime, fațada Universității și Hotelul Britania fixează fără echivoc locul în geografia orașului. Hotelul Britania oferă și un reper pentru datarea fotografiilor. Acoperișul și turnurile sale sunt încă întregi, adică imaginea precedă incendiul din 29 decembrie 1932. Clădirea se afla la colțul bulevardului I. C. Brătianu cu strada Biserica Enei. În dreapta cadrului, deasupra zidurilor, se distinge o turlă care aparține bisericii ce dădea numele străzii.
Pe scurt, pentru cine nu știe prea multe despre Hotelul Britania, clădirea a fost începută probabil în 1920 și a fost construită de către fiul lui Pache Protopopescu, în grădina din fața casei acestuia. De altfel, vechea casă a lui Pache Protopopescu pare a fi vizibilă și ea în imagine, în dreapta hotelului. Hotelul în sine a fost inaugurat, conform unor anunțuri din presa vremii, în 1924. Fațadele și acoperișul clădirii au purtat, în diferite perioade, reclame pentru Adesgo, Minimax și Kodak, asta până în 1932, când inconfundabilul acoperiș a fost distrus, într-un incendiu, în întregime. Este oarecum ironic acest fapt, având în vedere că Minimax, reclama care a stat o vreme pe clădire, aparținea unei companii care producea materiale pentru stins incendii. Ulterior incendiului, clădirea a avut o învelitoare mult simplificată, fără turle și alte decorațiuni, asta până în 1939, când a fost demolată pentru construcția blocului Dunărea, prăbușit la cutremurul din 1977. Documente și imagini despre Hotelul Britania.
Având în vedere că turlele proeminente ale Hotelului Britania au ars în 1932, fotografiile noastre sunt anterioare acestui moment. Inaugurarea hotelului în 1924 oferă un reper, dar nu exclude fotografierea clădirii înainte de deschiderea ei. În plus, în planul cel mai îndepărtat, pare să se vadă și o mică secțiune din clădirea istorică a Facultății de Arhitectură „Ion Mincu”, încă înconjurată de schele de construcție. Clădirea a fost inaugurată în 1927, dar inaugurarea nu a însemnat sfârșitul lucrărilor, conform UAUIM, Caietele muzeului, nr. 4–5/2020–2021. Pe baza acestor repere, fotografia poate fi încadrată aproximativ între 1920 și incendiul din decembrie 1932. Anul 1927 rămâne o posibilitate, fără să avem deocamdată suficiente indicii pentru a-l privilegia, în afara de schela vizibilă pe clădirea Universității de Arhitectură.
Cele două cadre păstrează împreună o parte din viața cotidiană a centrului: un loc rezultat dintr-o demolare, aflat lângă clădiri reprezentative, folosit de tineri și de spectatorii lor. Orașul monumental și orașul jocului apar în aceeași fotografie. Un maidan prăfuit, așezat în centrul orașului și înconjurat, într-un contrast aproape suprarealist, de unele dintre cele mai reprezentative clădiri ale capitalei, păstrează dovada unui lung eșec administrativ, dar pentru oamenii care îl folosesc, este însă un loc plin de viață și foarte util comunității. Maidanul nu a fost neapărat o reușită a administrației, dar a devenit un reper uman important.
Evident, ne bazăm pe voi pentru informații suplimentare. Dacă este ceva de adăugat, de corectat sau de subliniat, vă invităm în secțiunea de comentarii. Nu de puține ori, comentariile voastre s-au dovedit valoroase pentru completarea contextului.
Imaginile sunt publicate aici în exclusivitate și se prezintă sub forma unor printuri de mici dimensiuni. Fotograful este necunoscut, dar probabil că este un militar german.
Imaginile din acest articol fac parte din colecția www.muzeuldefotografie.ro / Alex Gâlmeanu. Imaginile pot fi utilizate în scop non-comercial, cu menționarea sursei. Nu ștergeți watermark-ul prezent pe imagini. Rezoluția hi-res și printurile sunt disponibile contra cost.
