
“Bucureștiul din 1959 văzut prin ochii unui turist străin” este cea mai nouă serie de imagini pe care am descoperit-o și pe care o publicam pentru prima dată aici. Turistul, căruia nu îi știm numele și nici naționalitatea, a ajuns în capitală în cadrul unui grup organizat. El a vizitat principalele puncte-reper ale orașului de la acea vreme (Calea Victoriei, Piața Universității, Piața Unirii, Biserica Rusă, Dealul Mitropoliei, Muzeul Satului și Stadionul 23 August) și le-a fotografiat așa cum s-a priceput mai bine. Chiar dacă nu sunt niște capodopere tehnice sau compoziționale, imaginile acestea sunt rare, cu o valoare documentară importantă. Bucureștiul anilor ’50 nu apare foarte des în căutările noastre fotografice, fiind o perioadă ciudat de puțin fotografiată.
Continue reading








