Revenim cu o fotografie a Constanței de acum mai bine de un secol, realizată de la înălțime, cu un unghi de vedere îndreptat către Marea Neagră. Recunoaștem câteva dintre clădirile orașului vechi, dar relația lor cu marea pare diferită de cea de astăzi. Printre acoperișuri se vede faleza abruptă, iar dincolo de ea începe marea. Portul Tomis de astăzi încă nu există.
Fotografia ar putea fi realizată în timpul ocupației din Primul Război Mondial, posibil în 1917. Nu avem o dată înscrisă pe ea, însă versoul ne oferă un indiciu important: ștampila „Max Wipperling, Elberfeld”. Aceeași ștampilă apare pe cele două imagini bucureștene publicate recent, de la Ateneul Român și din fața Cercului Militar, atribuite probabil perioadei ocupației. Legătura întărește această ipoteză de datare, fără să confirme că toate trei au fost realizate în același an.
Fotograful se găsea foarte probabil în partea superioară a Palatului Comunal, clădirea care adăpostește astăzi Muzeul de Istorie Națională și Arheologie. Poziția față de moschee și fragmentul de acoperiș aflat foarte aproape de aparat, în dreapta imaginii, susțin această identificare. În partea din stânga jos pare să se distingă și umbra turnului. În monografia sa, Ionescu-Dobrogianu preciza că în august 1916 clădirea era „abia acoperită”. Lucrările au fost încheiate după război, în 1921. Fotograful putea, așadar, să privească orașul de aici înainte ca primăria să fie inaugurată. Istoricul clădirii, MINAC, Ionescu-Dobrogianu, Tomi–Constanța, p. 94.
În stânga se ridică impozanta clădire Mercur, cunoscută astăzi ca sediu al Băncii Naționale. În fotografia mărită, numele „MERCUR” este foarte clar deasupra intrării. Mai sus se distinge un bust, iar pe fațade apar inscripțiile societății cooperative care ridicase clădirea. Edificiul a fost construit între 1913 și 1916, după planurile arhitectului Nicolae Michăescu. Numele societății și funcțiunea hotelieră coexistau: cooperativa era inițiatoarea hotelului. Mai târziu, clădirea a trecut în proprietatea Băncii Marmorosch Blank, iar ulterior a devenit sediul sucursalei Băncii Naționale a României. Romfilatelia, prezentarea patrimoniului BNR, Radio România Constanța, istoricul prezentat de reprezentanta BNR.
La momentul deschiderii, Mercur propunea un confort foarte modern: ascensoare, iluminat electric, băi și terase către mare. Construcția fusese adaptată terenului dificil, iar aripa nordică oferea protecție împotriva vântului. Privită din acest unghi, clădirea pare să marcheze trecerea dintre piața orașului și marginea abruptă a peninsulei. Studiul privind patrimoniul turistic al Constanței.
Activitatea hotelieră a fost întreruptă de război. MINAC documentează funcționarea în sezonul 1916 și rechiziționarea clădirii în octombrie, odată cu ocupația germano-bulgară. Dacă fotografia aparține anului 1917, vedem un hotel căruia războiul îi schimbase deja destinația. Fațada singură nu ne permite să știm ce se petrecea atunci în interior. MINAC, despre sezonul și toamna anului 1916.
Mai departe, aproape în centrul fotografiei, o altă clădire își arată numele: Hotel Bulevard. Îl recunoaștem după colțul rotunjit, balcoane, ferestrele arcuite ale parterului și acoperișul ornamentat. Este hotelul de pe strada Remus Opreanu nr. 1, ridicat în 1912, după planurile arhitectului Mihail Eftimie. Face parte din generația de construcții care transformase peninsula într-un loc al hotelurilor elegante și al sejururilor la mare. Clădirea există și astăzi. Fișa istorică a Hotelului Bulevard.
De altfel, un indiciu de datare se găsește chiar în fața Hotelului Bulevard. Palatul Băncii Românești, care găzduiește astăzi instituțiile agricole, încă nu fusese ridicat. Pe amplasamentul său vedem construcții joase, cu acoperișuri de țiglă. Ziarul „Dacia” descria noul palat bancar în construcție la 2 iunie 1925. Absența lui din panoramă arată că fotografia precede acea etapă a construcției, fiind compatibilă cu datarea propusă în jurul anului 1917. Istoricul Băncii Românești și mărturia din ziarul „Dacia”.
În vecinătatea lui se afla Piața Basarab, un nume astăzi mult mai puțin cunoscut decât Piața Ovidiu. În jurul acestui mic spațiu se grupaseră câteva dintre adresele bune ale Constanței turistice. Pe latura opusă Hotelului Bulevard, o parte importantă a vechiului front construit avea să fie înlocuită de blocuri de locuințe în perioada comunistă. Piața Basarab în documente și fotografii, studiul istoric privind transformările zonei peninsulare.
Vila albă, neoclasică, de pe buza falezei, la stânga Hotelului Bulevard, este Vila Régnier, cunoscută și ca Hotelul Francez. Perspectiva ascunde o parte din nivelurile inferioare și o face să pară mai mică. Fotografiile realizate dinspre mare arată mai bine felul în care construcția se sprijinea deasupra țărmului. Istoria ei este mai veche decât a vecinilor monumentali. Documentele citate în cercetările locale consemnează autorizarea unor terase, trepte și ziduri de sprijin în 1896, iar în 1898, autorizarea unui nou pavilion. Hotelul era frecventat de membri ai familiei regale și de oameni politici. În 1909, saloanele sale au găzduit înființarea filialei constănțene a Crucii Roșii. Documente și fotografii comparative despre Piața Basarab și Vila Régnier.
În fundal se vede Hotel Palace, inaugurat în iulie 1914. Proiectat de E. P. Goué, fusese construit în legătură directă cu exploatarea Cazinoului: concesiunea baronului de Marçay presupunea și realizarea unui hotel pentru această clientelă. Palace oferea ascensoare, electricitate, încălzire și terase cu vedere spre mare. Istoricul Hotelului Palace, dotările hotelului și legătura cu Cazinoul.
Imediat la dreapta Hotelului Palace, tot în fundal, se vede Hotelul Carol, actualul sediu al Comandamentului Flotei. Identificarea este confirmată de frontonul central curbat, de dispunerea ferestrelor și de corpurile laterale. Fotografia păstrează vechiul acoperiș, cu lucarne, diferit de forma simplificată de astăzi. Partea inferioară este ascunsă de construcțiile mai apropiate de fotograf. Inaugurat în 1882 și construit după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, Carol aparținea unei generații mai vechi de hoteluri constănțene. Găzduise baluri, banchete și personalități politice înainte ca Palace și Mercur să apară în vecinătate. În 1925, statul a aprobat cumpărarea sa pentru Comandamentul Diviziei de Mare și Școala Navală. Istoricul arhitectural al Hotelului Carol, Marina Română, pp. 52–53.
În dreapta, Marea Moschee domină cartierul. Într-o fotografie atât de veche, suntem tentați să vedem toate aceste repere ca pe niște construcții deja istorice. Moscheea era însă nouă: fusese inaugurată la 31 mai 1913, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Planurile îi aparțineau lui Victor Ștefănescu, același arhitect care proiectase Palatul Comunal. Istoricul Moscheii Carol I.
Dincolo de minaret, către dreapta, se disting turlele unei biserici. Poziția și arhitectura indică actuala biserică Sfântul Nicolae Vechi, de pe strada Maior Gheorghe Șonțu. Ridicată de comunitatea bulgară și sfințită în 1907, biserica avea să cunoască mai multe schimbări de-a lungul secolului. După avarierea catedralei ortodoxe în 1941, a îndeplinit temporar funcția de biserică episcopală. Mai târziu a fost folosită și de comunitatea luterană. În această panoramă timpurie, prezența ei lângă moschee păstrează o parte din geografia comunităților care formau orașul. Istoricul parohiei, fișa patrimonială.
În fața moscheii recunoaștem și Casa Grigoriu, păstrată până astăzi la colțul străzilor Arhiepiscopiei și Crângului. Lucarna ornamentală, cele patru ferestre ale etajului și cele două balcoane permit o identificare precisă. Ridicată la începutul secolului XX, probabil în 1910, casa este atribuită arhitectului Adolf Linz. Proprietarul său, Grigore M. Grigoriu, era librar, tipograf și unul dintre oamenii implicați în viața comercială și administrativă a Constanței. Într-o panoramă dominată de hoteluri și de moschee, această locuință păstrează și amintirea orașului care citea, tipărea și își construia instituțiile. Fișa Casei Grigoriu, Grigoriu și istoria tipografiilor constănțene.
Lângă Casa Grigoriu, o vilă mai mică își ascunde parțial fațada în spatele unei grădini. Are o verandă vitrată cu acoperiș bombat, o scară curbată și o ornamentație elaborată, surprinzătoare pentru dimensiunile clădirii. Numele proprietarului nu ne este încă cunoscut. Fotografia îi păstrează însă aproape portretul complet: o locuință retrasă de la stradă, într-un cartier în care casele cu grădini coexistau cu hotelurile și clădirile comerciale.
Printre supraviețuitoarele vechiului front construit recunoaștem casa de la actualul număr 7 al străzii Revoluției din 22 Decembrie 1989, numită odinioară D. A. Sturdza. Foarte probabil, aceasta este vila pe care Marian Moise o datează în 1893 și o identifică drept fostul sediu al Creditului Minier. Fotografia îi păstrează acoperișul de țiglă, lucarnele și balconul cu balustradă metalică. Casa există încă, dar incendiul din decembrie 2016 i-a afectat grav mansarda. În jurul ei, dispariția vecinătăților a schimbat aproape complet imaginea acestei porțiuni de stradă. Marian Moise, Constanța veche. Restituiri necesare, p. 241, incendiul de la nr. 7, decembrie 2016.
Printre clădiri, faleza este unul dintre cele mai interesante documente ale fotografiei. Privirea de astăzi ar căuta aproape involuntar Portul Tomis, digurile și amenajările de la baza malului. Amenajarea Portului Tomis în forma sa modernă avea să înceapă în 1958. Absența lui ne arată cât de mult s-a schimbat această parte a Constanței. Gabriel Mircea Talmațchi și Cristian Cealera, studiul publicat în Peuce, XXI/2023, pp. 241–246.
Printre acoperișuri se distinge, foarte probabil, și Farul Genovez, cu vechea sa lanternă și acoperișul ascuțit. Ridicat în 1860 sub conducerea lui Artin Aslan, pentru compania britanică a căii ferate și portului, farul aparține unei etape de modernizare anterioare marilor hoteluri din panoramă. Dacă fotografia datează din jurul anului 1917, lumina sa fusese deja stinsă de câțiva ani: funcționarea încetase în decembrie 1913, dar silueta rămăsese un reper al orașului. Marian Moșneagu, istoricul Farului Genovez, Marina Română, nr. 1 (92)/2003, p. 34.
În partea de jos a imaginii, o casă mult mai modestă decât hotelurile atrage atenția. Are parter comercial, etaj, un balcon lung și o fațadă care pare îmbrăcată în scânduri. Funcțiunea uneia dintre prăvălii este certă. Pe geam scrie „COAFOR”, iar deasupra există o firmă mai mare, parțial ascunsă de balcon. Numele proprietarului nu se poate citi suficient de sigur. Acest mic local ne apropie de viața cotidiană a cartierului. Lângă hotelurile care promiteau terase, ascensoare și priveliști spectaculoase exista și o stradă a serviciilor obișnuite: vitrine, intrări înguste, prăvălii și locuințe la etaj.
În stânga jos vedem și un chioșc poligonal, cu acoperiș decorativ și panouri acoperite de imagini sau reclame. Mai observăm pavajul, stâlpii de iluminat, lămpile suspendate și rețelele de fire care traversează spațiul dintre case. Sunt puțini trecători, dar liniștea străzii nu poate fi pusă automat pe seama ocupației. Anotimpul și ora fotografierii ar putea explica la fel de bine această aparență.
Fotografia păstrează împreună hoteluri abia construite, case mai vechi, lăcașuri de cult și o faleză pe care intervențiile ulterioare aveau să o transforme. Pentru unele clădiri cunoaștem arhitecții și anii inaugurării. Pentru coaforul din colț nu avem, deocamdată, nici măcar numele omului care deschidea dimineața prăvălia.
O parte din acest peisaj avea să dispară în bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial, care au lăsat goluri pe latura dinspre mare a actualei străzi Revoluției. Reconstrucția și sistematizarea comunistă au schimbat apoi fronturile străzii Remus Opreanu, unde mai multe blocuri de locuințe au fost ridicate în 1956. Unele dintre terenurile rămase neconstruite sunt folosite astăzi ca parcări. Marian Moise, despre golurile lăsate de bombardamente, pp. 241–242, evidența municipală a blocurilor de locuințe, cu anii construcției.
Max Wipperling, al cărui nume apare pe ștampilă, este documentat ca fotograf de război în Primul Război Mondial. Biblioteca de Stat din Karlsruhe păstrează o imagine creditată lui, circulată ca poștă militară în 1916, iar Universitatea din Göttingen prezintă fotografii ale sale de pe frontul din Vosgi. Activitatea sa începuse însă înaintea războiului: revista Black and White Budget îi publica fotografii din Elberfeld încă în ianuarie 1901. Aceste surse îi confirmă activitatea, fără să stabilească independent că el a realizat panorama Constanței. Badische Landesbibliothek, Universitatea din Göttingen, Black and White Budget, 26 ianuarie 1901, p. 534.
Despre ocupația legată de Primul Război Mondial, am vorbit suficient în articolele dedicate celorlalte imagini din serie, așa că nu am să insist aici, mai ales că urmele ei nu sunt neapărat vizibile în această fotografie.
Share it if it’s worth it. Imaginile din acest articol fac parte din colecția www.muzeuldefotografie.ro / Alex Gâlmeanu. Imaginile pot fi utilizate în scop non-comercial, cu menționarea sursei. Nu ștergeți watermark-ul prezent pe imagini. Rezoluția hi-res și printurile sunt disponibile contra cost.
